Actul de naştere al Liceului Ioniţă Asan
Un loc aparte, în peisajul învăţământului caracalean, îl ocupă Gimnaziul de băieţi Ioniţă Asan, devenit, azi, Colegiul Naţional.
După ce se stabilizase învăţământul primar, după ce oraşul devenise şi un centru cultural, iar clasa mijlocie aspira la o instrucţie superioară pe plan local, s-au făcut numeroase şi stăruitoare demersuri în vederea înfiinţării unui gimnaziu. Ideea, susţinută de toate forţele locale, în frunte cu prefectul judeţului, Dumitru Cezianu, primeşte aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice, condus de Titu Maiorescu, astfel încât la 10 octombrie 1888, Gimnaziul Ioniţă Asan îşi începe cursurile. Director a fost numit Constantin Locusteanu, funcţie pe care a deţinut-o între 1888 şi 1890. Era absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Între primele griji ale sale a fost şi înfiinţarea, în 1889, a Bibliotecii gimnaziului, numită – din 1902 (datorită unei donaţii masive şi importante de carte pe care o face paşoptistul luminat Nică Barbu Locusteanu, deputat şi senator de Romanaţi), Biblioteca N. B. Locusteanu. Primii profesori au fost: pr. N. Delcescu, Ştefan D. Petrescu – institutor şi N. Burghelea. Gimnaziul a funcţionat, până în 1891, în casele lui I. Zaman.
În 1891 s-a construit localul de lângă parc, pe un teren cumpărat de la Costache Soreanu, prin expropriere. O cerere semnată de deputatul Pavlică Brătăşeanu şi D. C. Popescu solicita ministerului un ajutor pentru noua construcţie, arătând că judeţul nu are decât 45. 000 lei alocaţi în acest scop, iar devizul se ridică la 150.000 lei. Ministerul acordă diferenţa şi noul local se construieşte între anii 1891-1893, timp în care la conducerea şcolii se află, ca director, Ion Pompoiu. Construcţia s-a făcut pe piloni, terenul fiind băltos, căci în acea vreme nu se canalizase balta din parc, şi a costat 150.000 lei, daţi de Ministerul Şcoalelor şi de judeţ.
Dintre profesorii care au funcţionat în primul an de existenţă a gimnaziului, în afară de Constantin Locusteanu, menţionăm pe: Ion. El. Beculescu – ştiinţe naturale, matematică şi franceză, Nicolae Burghelea-muzică şi gimnastică, Ştefan D. Petrescu – desen şi caligrafie, Nicolae Delcescu – religie. Unul dintre cei mai de seamă profesori ai acestei şcoli a fost Ilie Constantinescu. Timp de 60 de ani, a adunat în colecţii complete numeroase obiecte de muzeu, cărţi, reviste şi ziare, a fost ales membru corespondent al Comisiei Monumentelor Istorice pentru judeţul Romanaţi. Are meritul de a fi editat Anuarul Gimnaziului Ioniţă Asan din Caracal, pe anul 1907-1908. Un moment important în evoluţia învăţământului romanaţean l-a constituit transformarea Gimnaziului Ioniţă Asan în liceu. La 1 septembrie 1919, după demersuri repetate ale directorului Mihail Dimonie, Ministerul Învăţământului şi Cultelor aproba această solicitare. El avea 8 clase împărţite în două secţii: modernă şi reală.
Datorită afluxului mare de elevi, directorul Silvestru Băleanu solicită construirea unui alt local şi, la 4 octombrie 1922, pune piatra de temelie a unei noi clădiri, amplă, impunătoare, adecvată unui liceu. Planurile arhitecturale au fost realizate de Mihail Mihalcea, iar terenul a fost donat de primăria oraşului. Mutarea în noua clădire s-a făcut abia în toamna anului 1928. Director era Dumitru C. Eftimescu. El a organizat o megaexcursie pe traseul Caracal-Bucureşti-Constanţa-Istanbul-Atena-Pireu-Alexandria-Cairo. Dintre profesorii liceului, la acea dată, făceau parte preotul P. Dumitrescu, de religie, Ilie Constantinescu, de limba română, Mihail Dimonie, de ştiinţe naturale, Haralambie Popa, de limba română, V. Olexiuc, de limba latină, Dumitru Zapaniuc, de limba germană, D. Socaliuc, de limba franceză, D. Breazu, de matematică, Nae Ionescu, de matematică, C. Predeţeanu, de fizică şi chimie, A. Popovici, de istorie, C. Mirescu, de geografie, Marin Mihăescu, de desen, V. Popilian, de muzică, N. Adam, de gimnastică, N. Teodorescu, de matematică, M. Ricman, de desen, iar dr. V. Ricman era medicul liceului.
Numărul elevilor a crescut pregnant: în 1918-1919 erau 402 elevi, în anul şcolar următor – 498, iar în 1926-1928 frecventau cursurile 838 de elevi.
O decadă prolifică pentru liceu a fost perioada dintre 1930-1940.
Mai întâi, a fost construit Amfiteatrul „Titu Maiorescu”, o sală cu multiple funcţionalităţi: spectacole, conferinţe, festivităţi şcolare, simpozioane ştiinţifice. Au apărut publicaţiile şcolare: Speranţa, Clasa a VI-a 1933, Domnul de rouă, Pandurul. Apoi, la 1 noiembrie 1944, s-a înfiinţat Societatea Culturală „Haralamb G. Lecca”,
iar la 1 septembrie 1947, Pinacoteca „Marius Bunescu” – care se remarcă prin valoarea exponatelor, dar şi prin unicitate (este singura pinacotecă din România găzduită într-un liceu!). Ideea înfiinţării unei colecţii de tablouri vine de prin anul 1900 şi aparţine magistratului Ion Hagiescu-Mirişte – care (chiar) amenajează, într-o casă particulară, un adevărat muzeu, cu lucrările de artă – pictură şi sculptură – pe care le achiziţionase de-a lungul timpului. Cum nu s-a reuşit înfiinţarea unui muzeu în Caracal, această idee a fost preluată în toamna anului 1944 de către un grup de elevi şi profesori de la liceul „Ioniţă Asan“ care au constituit Societatea culturală „Haralamb Lecca“. Conducerea societăţii – având strânsă o însemnată sumă de bani – a hotărât înfiinţarea unei galerii de artă, în cadrul liceului, care să cuprindă lucrări reprezentative ale pictorilor născuţi în oraş.
Profesorul Pătru Crăciun, director al liceului „Ioniţă Asan“, la stăruinţa pictoriţei Hortensia Popescu, începe – în anul 1946 – demersurile pentru achiziţionarea de opere de artă, având şi sprijinul unor renumiţi pictori născuţi la Caracal, dintre care amintim pe Marius Bunescu, Ion Musceleanu, Gheorghe Teodorescu-Romanaţi. Actul de naştere al Pinacotecii datează din 17 aprilie 1947, când conducerea liceului „Ioniţă Asan“ trimitea un apel către pictorii născuţi în Caracal: „Oraşul în care v-aţi născut, respectos vă roagă prin noi de a-l ajuta la îndeplinirea unui frumos plan artistic, pe care-l nutreşte de mai multă vreme: înfiinţarea unei pinacoteci…“
Un apel asemănător a fost înaintat şi către Ministerul Artelor, de la care se aştepta aprobarea oficială pentru înfiinţarea unei asemenea instituţii. În răspunsul afirmativ al ministerului, primit în luna august, se scria: „Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă că în şedinţa din 28 iunie 1947, consiliul superior al ministerului a luat cunoştinţă cu multă plăcere de raportul dvs. Nr. 1211/1947 cu privire la înfiinţarea unei pinacoteci pe lângă acel liceu…“.
Înţelegere şi aprobare deplină a venit şi din partea forului superior al liceului, Ministerul Învăţământului.
Pictorii, cărora li se ceruse sprijinul, au răspuns şi ei cu entuziasm la apelul ce li se adresase. Donator principal, pictorul Marius Bunescu se implică cu toată convingerea şi profesionalismul în coordonarea acţiunii de achiziţionare a tablourilor, încercând să aducă în pinacotecă opere de reală valoare artistică. La 30 august 1947, se primea şi din partea Ministerului Artelor un lot de cinci tablouri semnate de Catul Bogdan, Dragoş Morărescu, Gheorghe Sârbu, Petre Molovăţu şi Constantin Bacalu.
În ziua de 1 septembrie 1947, a început organizarea pinacotecii într-o sală spaţioasă (18 m/9 m) – care fusese amenajată, după toate regulile muzeistice, pentru expunerea celor 26 de tablouri primite până atunci. Pe lângă tablourile primite de la Ministerul Artelor, sau donate de pictori, au mai fost achiziţionate lucrări realizate de Hortensia Popescu, Popa Jean Tudor şi Alexandru Ţipoia.
Inaugurarea oficială a pinacotecii a avut loc la 21 septembrie 1947, în prezenţa elevilor, profesorilor, conducătorilor unor instituţii din localitate şi a unui numeros public. Cartea de Aur a liceului consemnează, de-a lungul timpului, o serie de donatori importanţi: Pinacoteca deţine mai multe lucrări de sculptură realizate de Vasile Năstăsescu (M. Eminescu, I. L. Caragiale), Teodora Kitulescu (Cap de bărbat – Bunescu, gips), Raffaello Romanelli (Constantin Poroineanu, Eufrosina Poroineanu, busturi de marmoră albă). An de an, numărul de lucrări – donate ori achiziţionate – creşte, ajungând astăzi la cifra impresionantă de 331 de tablouri şi stampe, inclusiv japoneze. Începând cu anul 1954, în cadrul pinacotecii se organizează – periodic – expoziţii pe diferite teme, ca: „Evoluţia picturii româneşti în secolul al XIX-lea“, „Pictori născuţi la Caracal“ (1957), „Femeia în arta plastică“ (1960), „Oraşul Caracal în lucrări de grafică“ (1964), „Expoziţia de pictură şi grafică Marius Bunescu“ (1968)…
Cinci dintre foştii elevi ai liceului „Ioniţă Asan“ au absolvit Institutul de artă plastică „Nicolae Grigorescu“ şi au onorat pinacoteca cu unele dintre operele lor. Aceştia sunt: Teodor Catană, Vintilă Mihăiescu, Ion Truică, Popa Jean Tudor şi Ion Popescu Udrişte.
În curtea liceului, la geamul pinacotecii, străjuieşte bustul lui Marius Bunescu – operă a sculptorului Corneliu Medrea.
În anul 1948, Liceul a asimilat Şcoala de băieţi nr. 2 (desprinsă în 1964, când devine Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6). Totodată, Liceul îşi schimbă numele în Şcoala medie nr. 1, cu clasele I-X, până în 1953, şi cu clasele I-XI, până în 1965. Ultimele două clase erau împărţite în două secţii: reală şi umană. La 1 septembrie 1964, partea de gimnaziu se separă de liceu, un an mai târziu liceul schimbându-şi numele în Liceul nr. 1. Din 1968, durata liceului se extinde la 12 clase. Dintre cei mai de seamă directori ai liceului amintim pe profesorul Pătru Crăciun.
Liceul îşi va mai schimba denumirea, în perioada următoare: Liceul de cultură generală nr. 1 (1971-1975), Liceul real-umanist (1975-1977), Liceul de matematică-fizică (1977-1983).
Baza materială a liceului a fost în continuu îmbunătăţită. În 1977, au fost date în folosinţă sala de sport şi clădirea internatului. Interesul pentru un internat al şcolii datează încă din perioada Gimnaziului, când profesorul Nicolae Saftu se ocupa, în 1909, cu organizarea lui. Mai târziu, internatul funcţionează în clădirea donată de maiorul O. Cernăianu. În 1955 şi 1965, liceul primea-pentru internat, două clădiri învecinate, situate pe strada Plevnei. În 1977, se construieşte în apropierea liceului o clădire cu trei niveluri pentru internat; i se ataşează o cantină, anul următor.
Construirea internatului şi a cantinei au fost rodul muncii directorilor de atunci: Elena Fărcăşanu, Florea Păunică şi Florian Petrescu.
În 1981, clădirea liceului se extinde cu o aripă nouă – cuprinzând 9 săli de clasă, directori fiind Florian Petrescu şi George Petrescu.
În 1983, liceul primea numele de Liceul Industrial nr. 2, iar după 1990 – Liceul Teoretic „Ioniţă Asan”.
Din 1998 – ca urmare a deosebitului rol pe care l-a avut în instruirea şi formarea atâtor generaţii de copii, din Caracal, dar şi din zonă – liceul a primit titlul de Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” – extinzându-se, pe lângă ciclul liceal, şi asupra ciclurilor primar şi gimnazial.
Liceul păstrază eticheta unui liceu de elită, calitate dovedită cu prisosinţă de impresionanta listă a personalităţilor formate aici: fizicienii Neda Marinescu şi Gheorghe Stratan, istoricii Marcel Nica, Vasile Maciu, compozitorii Nicolae Buicliu, Radu Şerban, pictorii Gheorghe Teodorescu-Romanaţi, Marius Bunescu, Tudor Jean Popa, Teodor Catană, Ion Truică, Vintilă Mihăiescu, Sorin Chirimbu, scriitorii Virgil Carianopol, Mihail Drumeş, Ion Potopin, Aurelian Titu Dumitrecu, Ion Stoica, Paul Aretzu, Nicolae Coande, Xenia Karo-Negrea, universitarii Petre Coteţ, Alfred Heinrich, Mihai Uţă, George Dincă, Vicenţiu Rădulescu, Stelian Niculescu, Marin Ivan, Tiberiu Nicola, Floarea Octavian, academicianul Tudor D. Ionescu, reputaţii medici: Oreste Alexiu, Puiu Stoiculescu, Radu Ricman, Radu Ozun, Nicolae Eftimescu şi mulţi alţii.
